→ AngelOfDarkness ♥™
Administrator
 Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 63
|
|
Muzica populară este un gen muzical hibrid, rezultat din confruntarea ansamblurilor de instrumente populare cu lumea orășenească și cu realitatea social-politică din prima jumătate a secolului XX. În anii 1990, un nou val de schimbări în societate și în culturile de masă a dus la apariția unui subgen al muzicii populare, pentru care se folosește frecvent apelativul de „muzică etno”.
Cu o reprezentare deosebită în Balcani și în țările din fostul bloc răsăritean, genul este recunoscut de puține limbi ca atare, fiind în cele mai multe cazuri inclus în noțiuni vecine precum: muzică tradițională (folclorică , muzică lăutărească, muzică folk, mai rar chiar și în muzica ușoară sau pop. Se produc multe conflicte terminologice la traducerea acestei noțiuni tocmai din pricina orizontului cultural diferit de la o țară la alta.
Sonorități specifice
Muzica populară contemporană promovează un stil vocal emfatic, nu arareori interesat de asemenea figuri tehnice. Uneori, cântăreții practică și fluieratul artistic (există adevărați „virtuozi” în această tehnică. Instrumentiștii sunt organizați în tarafuri, ansambluri sau orchestre; improvizația se produce la mai multe niveluri (de exemplu, gradul de spontaneitate al execuției la țambal este foarte mare, rolul fiind delimitat similar cu susținerea ritmică în orchestra barocă de către basul continuu), între care improvizația solistică are o pondere variabilă în funcție de prezența unui cântăreț (situația este similară cu cea din jazz).
Secția ritmică din muzica populară cuprinde cel mai adesea un contrabas și un țambal (înlocuit mai rar cu un pian), cărora se pot adăuga un acordeon, o chitară acustică ș.a. Există o tendință recentă de a înlocui contrabasul cu o chitară bas (electrică. Țambalul sugerează trama armonică (succesiunea de acorduri) prin țiituri rapide și ritmate (pe diviziune ternară sau în sferturi de timp), dat fiind că instrumentistul nu poate ataca simultan mai mult de două înălțimi sonore. În schimb, pianul poate imita țambalul sau, mai ales pentru piesele lente, se preferă un stil pianistic similar cu cel folosit în piesele „slow” de jazz. Acordeonul și chitara execută acordurile placat (nearpegiat); ele pot servi și ca instrumente soliste. Formațiile instrumentale mai apropiate de spiritul tradițional se pot acompania și cu o brace (vioară sau violă al cărei căluș a fost retezat, pentru se putea trage arcușul simultan pe toate corzile) sau un violoncel.
Cele mai multe instrumente soliste sunt monofonice (nu pot produce sau nu practică interpretarea pe mai multe voci), între care: vioara, mandolina (mai rar), bouzouki, clarinetul, taragotul, specii diverse de flaute și fluiere, saxofonul (alto sau tenor), naiul, trompeta ș.a. După cum s-a mai spus, și instrumentele polifonice de acompaniament pot susține momente solistice: țambalul (cel mai adesea, în introducerea pieselor), acordeonul, chitara și pianul (foarte rar). Îndeosebi muzica instrumentală poate împrumuta instrumente întâlnite în fanfare – diverse alămuri (trompetă, goarnă, trombon, tubă, fligorn, eufoniu ș.a.) și percuții caracteristice (tobă mare, tobă mică, fuscinel) –, dar și elemente ale stilului interpretativ caracteristic. Orchestrele de muzică populară includ partide largi de coarde cu arcuș (vioara întâi și a doua, violă, contrabas, uneori și violoncel).
Mariana Anghel
12.7KB
_______________________________________
That should be me holding your hand
That should be me making you laugh
That should be me feeling you kiss
That should be me buying you gifts
|
|
